Întâlnirea lui Anders Fogh Rasmussen cu Asif Ali Zardari la Chicago, anulată în ultimul moment

Întâlnirea lui Anders Fogh Rasmussen cu Asif Ali Zardari la Chicago, anulată în ultimul moment
Publicat: 20/05/2012, 04:53
Actualizat: 09/06/2012, 11:59

O întâlnire prevăzută sâmbătă la Chicago între secretarul general al Alianței Nord-Atlantice Anders Fogh Rasmussen și președintele pakistanez Asif Ali Zardari a fost anulată în ultimul moment, din cauza sosirii cu întârziere a liderului pakistanez în Statele Unite, a anunțat NATO, relatează AFP.

„Această anulare este cauzată de o problemă de programare a timpului”, a explicat Carmen Romero, o purtătoare de cuvânt a NATO, cu o zi înainte de deschiderea summitului Alianței Nord-Atlantice de la Chicago. „Avionul lui Zardari a ajuns cu întârziere”, împiedicând ținerea reuniunii, a precizat ea.

Romero nu a exclus posibilitatea ca o întânire bilaterală să poată fi organizată luni, în cea de a doua zi a summitului.

Rasmussen a îndemnat Pakistanul, într-un discurs susținut sâmbătă dimineața, să susțină eforturile internaționale destinate stabilizării Afganistanului.

„Nu putem soluționa problemele din Afganistan fără un angajament pozitiv al Pakistanului”, a apreciat el.

NATO speră că Islamabadul va redeschide în curând frontierele sale convoaielor americane, după ce le-a închis pe 26 noiembrie 2011, ca măsură de represalii față moartea a 24 de militari pakistanezi, uciși printr-o eroare în cursul unui bombardament american.

Pakistanul a autorizat vineri, pentru prima dată de aproape șase luni, un convoi american să pătrundă pe teritoriul Afganistanului de pe teritoriul său, pentru a merge la Kabul.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Din ce face bani presupusul iubit al Simonei Halep? Are 57 de ani şi o...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un bărbat dispărut fără urmă în 1998 a fost găsit sechestrat în grajdul vecinului său
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat...
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Reparaţiile auto, mai scumpe şi cu 20%. La o lucrare de 15.000 de lei, 5.500-6.000...
El este bărbatul ucis cu sânge rece în Crângași! Cei doi ucigași l-au snopit în...
Noi ajutoare pentru români! Ministrul Muncii a anunțat două proiecte în valoare de 85 de...
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Cât costă cel mai ieftin Duster 2024? Mai e SUV-ul MULT-IUBIT de români?
Volkswagen renunţă la planul de a trece la maşini complet electrice. Gigantul german este surprins...
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Buletinul și permisul se SCHIMBĂ complet. Este o premieră în România
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Val polar în România! Anunțul îngrijorător al meteorologilor
Andreea Tonciu, dezvăluiri neașteptate despre mama sa! Ce pedepse primea diva când era mică: „Nu...
"M-am trezit chemată la criminalistică, înțelegeți ce spun?". Claudia Pătrășcanu reacționează după ce fosta ei...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Magicianul american David Copperfield, acuzat de abuz sexual de 16 femei
×